Uncategorized

Marile minciuni nevinovate

41617444_2013958155350206_2205887639788191744_n

Autor: Liane Moriarty

Editura: Trei

Titlu original: Big little lies

Jane, se hotărăște să se mute, împreună cu băiețelul ei Ziggy, în orășelul Pirriwee. Pe drumul spre orientarea școlară, aceasta o întâlnește pe Madeline cu o gleznă scrântită – în mijlocul lucrurilor cum îi este specific.

“Madeline se hrănea cu conflictele și nu era niciodată mai fericită decât atunci când era revoltată.”

 

Madeline o consideră pe Jane o mamă prea tânără pentru a fi singură, așa că o ia sub aripa ei, dorință care vine și din faptul că a fost și ea o mămică singură, cu prima ei fiică Abigail.

Acestea două, împreună cu Celeste reprezintă personajele principale, personaje care mie mi-au plăcut foarte mult:

Jane – persoană timidă, la locul ei, anxioasă, nu îi place să iasă din tipar cu nimic, dar care are un secret care va marca sfârșitul cărții.

“Fiindcă trăim într-o societate obsedată de frumusețe, în care lucrul cel mai important pe care îl poate face o femeie e să devină atrăgătoare pentru bărbați.”

Madeline – femeia impulsivă, gata de atac, are doi copii cu Ed (Chloe și Fred) și pe Abigail din prima căsătorie cu Nathan. Ea nu îl va putea ierta pe Nathan ca le-a părăsit și mai mult de atât nu poate suporta că acesta și-a refăcut viața cu Bonnie și a ales să locuiască tot în Pirriwee.

“Nu e niciodată o greșeală să bei șampanie. Aceasta fusese întotdeauna deviza lui Madeline.”

Celeste este femeia frumoasă, bogată, cu o căsnicie perfectă, invidiată de toți, dar nimeni nu știe că de fapt este victimă a violenței domestice și pune în balanță în mod constant dacă să își părăsească soțul. Aceasta are doi copii gemeni: Josh și Max.

“Dintr-un motiv necunoscut, când era doar ea cu Madeline, era totul în regulă. Personalitatea ei părea intactă când erau doar ele două.”

 “Încerc să-l îmbunez. Încep să merg în vârful picioarelor, dar în același timp mă evervez că trebuie să merg în vârful picioarelor, așa că uneori încetez să o mai fac, și calc apăsat. Îl irit dinadins, fiindcă sunt supărată pe el și pe mine însămi, pentru că trebuie să am grijă. Și atunci se întâmplă iar.”

 “Nu spusese nimănui. O ținuse pentru sine și se prefăcuse că nu însemna nimic și de aceea ajunsese să însemne totul.”

 

Acțiunea se învârte în mare parte în jurul școlii și al barului lui Tom, Blue Blues. Momentul care practic declanșează acțiunea romanului este reprezentat de Amabella care îl acuză pe Ziggy că a strans-o de gât. Renata, mama acesteia, nu va sta cu mâinile în sân și pe parcursul cărții va încerca să obțină exmatricularea lui Ziggy.

“Își cunoștea cineva cu adevărat copilul? Copilul tău era un mic necunoscut, veșnic în schimbare, dispărând și prezentându-se din nou în fața ta. Noi trăsături puteau să apară peste noapte.”

Desfășurarea acțiunii este una încâlcită, plină de situații neprevăzute ce vor duce la o crimă, iar declarațiile personajelor mi s-au părut cireașa de pe tort.

Cartea îmbină mai multe teme printre care: violența domestică, problemele unui părinte singur, adulterul, depășirea unei căsnicii eșuate, echilibrul dintre carieră și postura de parinte, dar cea mai importantă este cea a prieteniei.

“Geoff i-a spus lui Abdrew Faraday la o partidă de squash, iar Andrew i-a spus lui Shane, care i-a spus lui Alex. Bărbații sunt niște mincinoși incredibili.”

 

Mi-a plăcut mult cartea și m-a dus cu gândul la serialul Neveste Disperate pe care l-am îndrăgit.

Advertisements
Uncategorized

Grădina cu fluturi

40239100_1767651306684860_3545818419964149760_n

Autor: Dot Hutchison

Titlul și coperta m-au atras de la început, iar conținutul nu m-a dezamăgit deloc. M-am afundat cu totul în această poveste și cred că o voi mai păstra vie în memorie multă vreme.

Acțiunea are loc într-o superbă grădină, dar nu orice fel de grădină. Aici sunt aduse fetele capturate de Grădinar, care le tatuează fluturi pe spate sau pe față, în funcție de cât de credincioase îi sunt. Măcar dacă s-ar opri aici, dar pe lângă acestea, le violează și le ucide când acestea ating vârsta de 21 de ani. El crede că la această vârstă fetele ating maximul de frumusețe, așa că le ucide și le pune într-o vitrină cu rășină.

Într-un mod bolnav, el adoră vitrina și încă își exprimă iubirea grotească față de fete chiar și după moartea acestora, considerând că le face un bine și că este un mod în care nu vor fi uitate niciodată.

 

„Bărbatul ăla avea un talent infinit în a vedea doar ceea ce voia să vadă.”

 

Pentru Fluturi, vitrina reprezintă dovada clară ca moartea este mai aproape decât ar trebui.

 

„Dacă speranța ni s-a dus într-o singură noapte, sau într-o zi, sau într-un minut, e ea mai puțin pierdută? Tot ceea ce vedem este doar un vis într-un alt vis.”

 

„Fluturii adevărați pot zbura departe, unde să nu fie prinși. Fluturii Grădinarului nu puteau decât să cadă, dar și asta foarte rar.”

 

Maya, personajul principal, este o persoană foarte inteligentă și misterioasă care profită deseori de răbdarea agenților FBI. Am plăcut-o încă de la început.

 

„Oamenii calzi și iubitori care au nevoie disperată de a fi aprobați de ceilalți cad victime ale sindromului Stockholm, iar noi, restul, cădem pradă pragmatismului. Dat fiind că am văzut ambele cazuri la alții, eu merg mai degrabă pe pragmatism.”

 

Aceasta povestește cu sânge rece ororile prin care trecea ea și ceilalți Fluturi. După ce Lyonette, care îi devine prietenă, o introduce în grădină, aceasta încearcă să se integreze și să ajute fetele cât poate.

 

Ea a avut o copilărie dezastruoasă, având niște părinți care nu o doresc și încearcă să scape de ea cu orice preț.

 

„Nu e o chestie fantastică? Fiecare copil ar trebui să fie obligat să asiste opt luni de confruntări între părinți, în care fiecare explică de ce nu îl dorește.”

 

Astfel ajunge la Buni, o persoană sfârșită înconjurată de animale împăiate, care se poartă ca și cum Maya nici nu ar fi acolo. După un timp scurt Buni moare și Maya este forțată să se descurce singură pornind spre New York. În New York se angajează la un restaurant unde în sfârșit își găsește un fel de familie în fetele cu care locuiește.

 

După ce Lyonette moare, Maya preia atribuțiile acesteia, devenind o persoană de nădejde în grădină.

 

„Aș fi putut să fiu fetița cu chibrituri și să-mi aprind iluziile într-o peșteră, să mă pierd în căldura lor până când strălucirea avea să dispară și eu să rămân din nou în Grădină.”

 

Din cauza modului direct de a fi, ea reușește să capteze atenția Grădinarului și a fiului cel mic, Desmond. Cel din urmă este o persoană care vrea cu orice preț să fie bună, dar din păcate este destul de laș. Totuși, chiar și așa, va juca un rol important în poveste.

 

„Era fragil într-un mod în care tatăl și fratele lui nu erau, era cineva care dorea să fie bun, să ia alegerile corecte, doar că nu știa cum.”

 

În această poveste frumusețea este prezentată într-un mod înfiorător, iar prieteniile pe cât sunt de ciudate, pe atât sunt de legate.

 

„Ca și frumusețea, disperarea și teama erau la fel de comune ca a respira.”

Uncategorized

Oscar și Tanti Roz

39945300_1856962741046187_1169836924064497664_n

Autor: Eric-Emmanuel Schmitt

Oscar, “omulețul” care trăiește 110 ani în 11 zile nu are cum să nu te facă să nu îți analizezi viața și chiar pe tine însuți.

În urma poveștii acestuia, realizezi că de cele mai multe ori ești atât de egoist încât tinzi zi de zi să iei totul de-a  gata și să nu mai apreciezi darul vieții deloc.

 

„Se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori.”

 

La cei 10 ani ai lui, Oscar dă dovadă de o înțelepciune ieșită din comun și cu ajutorul prietenei sale Tanzi Roz devine un tânăr responsabil, un adult atent, un bătrânel înțelept, dar cel mai important – un om care dăruiește, care se dăruiește pe sine, învățându-i pe ceilalți să aprecieze viața.

 

(…) privește lumea în fiecare zi ca și cum ai vedea-o pentru întâia oara.”

 

La sfatul lui Tanti Roz, Oscar îi scrie în fiecare zi Lui Dumnezeu cerându-i anumite lucruri sau mulțumindu-i pentru ziua trăită.

În 11 zile acest omuleț trăiește o viață complexă, cunoscând adolescența, iubirea, responsabilitatea sentimentelor, înțelepciunea bătrâneții; așa încât la cei 110 ani moare lăsând la căpătâiul lui o pancarta pe care scria: “Numai Dumnezeu mă poate trezi”.

 

„Întrebările cele mai interesante rămân întrebări. Ele întrețin misterul. Fiece răspuns trebuie precedat de „poate că”: Doar întrebările neinteresante pot căpăta un răspuns definitiv.”

 

Am citit această carticică emoționantă pe nerăsuflate trecând prin o grămadă de stări: am râs, am plâns, am iubit viața, am compătimit, iar la finalul acesteia m-am oprit un timp să meditez.

Uncategorized

Băiatul cu pijamale în dungi

39543566_274784976456254_2371553092559699968_n

Autor: John Boyne

Cartea de față m-a captivat încă de la primele pagini, iar gândurile lui Bruno, băiețelul de 9 ani, sunt de-a dreptul ingenioase. Povestea privită prin ochii acestuia nu îți dă de ales decât să simți și să trăiești emoțiile alături de el.

Acțiunea se petrece în Berlin în timpul celui de-al doilea război mondial si îi are în centru pe Bruno și pe familia acestuia: tata zis “Comandantul”, mama si Gretel numită și “Cazul fără speranță”.

Familia lui Bruno este nevoită să se mute din casa lor frumoasa cu 5 nivele, la Out-With din cauza serviciului important al tatălui lui. Bruno nici nu poate pronunța numele noii sale locuințe, atrăgând ironia surorii sale, care nu pierde nicio ocazie să fie sarcastică cu acesta.

La Out-With Bruno găsește o altă lume, simțindu-se foarte singur, fără prietenii lui. Aici era familia lui alături de soldați care mărșăluiau peste tot și de la fereastra camerei lui putea vedea niște “copii nu foarte prietenoși”, îmbrăcați în pijamale în dungi, dincolo de gardul ghimpat.

 

“În depărtare se vedea poarta, care ducea la drumul care ducea la gară, care ducea acasă, dar ideea de a merge acolo, ideea de fugi și a rămâne singur fără nimeni altcineva era și mai neplacută decât ideea de a rămâne.”

 

“Nu provoca răul gândindu-te că e mai dureros decât e în realitate.”

 

Zilele lui Bruno trec monotone, plângându-și de milă și fiindu-i dor de casa lui din Berlin, până când îl întâlnește pe Shmuel, un băiat evreu născut chiar în aceeași zi cu el, aflat de cealaltă parte a gardului. Între aceștia se va înfiripa o prietenie foarte frumoasă, întâlnindu-se în mod regulat pentru a vorbi.

 

“Când văzu că punctul devenise pată, care devenise strop, care devenise o siluetă, care devenise un baiat, Bruno încetini pasul.”

 

Lumea crudă văzută prin ochii copiilor este mai mult decât înfiorătoare. Shmuel este direct supus abuzurilor făcute de soldați și asistă la acte de violentă prin care trec semenii săi, iar Bruno asistă la furia locotenentului Kotler asupra chelnerului Pavel, sau asupra lui Shmuel. Aceste lucruri te marchează și te fac să te gândești dacă chiar a fost posibilă atâta înverșunare.

 

“Foarte încet se întoarse și se uită la Shmuel, care nu mai plângea, ci privea în jos, părând că încearcă să-și convingă sufletul să nu mai rămână în trupul lui firav, ci să iasă afară, să zboare pe ușă și să se ridice la cer, alunecând printre nori până ce va ajunge departe de aceste locuri.”

 

Sfârșitul este atât de sfâșietor încât ai vrea cu toată inima să mai existe o pagină…să nu se termine așa. Această carte va rămâne multă vreme în sufletul meu.

Uncategorized

Year of Yes

37952194_1940801079332581_7276321030656753664_n

Autor:  Shonda Rhimes

Dacă sunteți interesați de persoana care stă în spatele serialelor ‘Grey’s Anatomy’, ‘Scandal’ și ‘How to get away with murder’, cartea “Year of Yes” a Shondei Rhimes sigur vă va face cunoștință cu aceasta.

“Year of Yes” este o carte despre oamenii sensibili, introvertiți care nu reușesc să iasă din carapacea lor decât cu eforturi “supraomenești”.

Shonda oscilează între dorința de a rămâne în zona de confort și dorința de a străluci.

Practic acțiunea pornește de la fraza rostită de ziua Recunoștinței de către sora Shondei: “Tu niciodată nu spui DA”. Din acest moment viața celei din urmă începe să se schimbe radical, invățând să își spună ei “Da” în primul rând.

“Ditch the dream. Be a doer not a dreamer”

Cartea este scrisă ca autocritică, prezentând cele mai profunde si mai haioase gânduri ale acesteia.

“Tomorrow is going to be the worst day ever for you”

În perioada anului “DA” în calea Shondei apar tot felul de încercări care o provoacă și o “cresc” într-o manieră frumoasă. Aceasta învață să se accepte și mai mult de atât chiar să se iubească și să fie o inspirație.

Shonda își arată slăbiciunile și este conștientă de temerile ei: teama de singuratate, de ridicol sau teama de a fi catalogată “mai presus de ceva” pe care orice om le simte la un moment dat.

Feminista convinsă, reușește cumva să echilibreze o carieră de success, educația și creșterea a trei fetițe, o familie numeroasă și o viață amoroasă.

Pentru mine, această carte a fost o gură de aer proaspăt, introvertită fiind. Până la urmă esența vieții este iubirea pe care o împarți,  pe care o reverși asupra ta și pe care o primești.

Poezii

Aleg

Poeziilarge

Nu am de gand sa va urasc,

Oricat de rau mi-ati face.

Eu sufletul nu-mi amarasc

Vreau sa traiesc in pace !

 

Nu vreau sa-njur sau sa detest

Caci sunt lucruri desarte.

Iar tot negativismul, imi doresc

Sa il gonesc, cumva, departe.

 

De rele si de oameni reci

Suntem satui cu totii.

Decat sa minti, mai bine pleci

Sa-neci orice emotii.

 

Caci binele, e greu, se pare

Sa-l adunam in suflet.

Dar lasitatea mereu apare

Si o mascam c-un zambet.

 

De am alege sa fim frumosi,

S-ar lumina pamantul.

Sa fim de fapte curiosi

Nu de lucruri marunte.

 

 

Uncategorized

Călătorie

images
Călător mă numesc…și deși urăsc cu toată ființa mea acest cuvânt, sunt călător prin viață, prin viețile oamenilor…

Pribegesc de atâta vreme și mă dor tălpile, mi s-au uscat buzele și mi-a încremenit sufletul. De când tot merg, destinația parcă se îndepărtează tot mai mult de mine, râzând.

Mă trezesc în fiecare zi, nevoită să îmi fac bagajele pentru a merge mai departe…nu este timp de popas și nici gând să reușesc să îmi odihnesc mintea.

Car atâtea bagaje după mine de-mi este spatele adus. E drept, am lăsat unele bagaje în viața unor oameni, la fel de călători…le cară ei acum. Dar, de asemenea, aduc cu mine bagaje ce nu-mi aparțin.