Uncategorized

O vioară

Image

Mergeam pe drum, atent, grăbit,

Când o vioară m-a oprit;

O vioară, și-un artist

Cu al lor cântec, atât de trist.

 

Și tulburat de-acel moment

Am pus pe inimă accent.

Așa că, acolo am rămas

Împietrit și făr’ de glas.

 

Și sentimente mii și mii,

Lacrimi, îmi săgetau ochii

Simțeam durere și iubire

Simțeam emoție, dăruire.

 

Și pescăruși dansau pe cer

Purtați de sunetul stingher

Și oameni, cu zâmbetul cald

Priveau în gol atât de fad.

 

Și-am stat acolo nemișcat

Cuprins de doruri și de drag.

Și-am stat până artistul a plecat

Am stat acolo, nemișcat !

 

Advertisements