Poezii

Ți-am scris

Image

Ți-am scris

Pe-un colț de vis

Un poem,

Rupt din Eden.

Și am trimis

Tot ce am scris.

Așteptarea-i abis,

Așa mi s-a zis.

Am trimis…

Pe-o frunză aurie

Gânduri o mie,

Iar pe-o rază de soare,

Puțină culoare.

Într-un nor,

Am pus al meu dor,

Iar în adiere de vânt,

Al meu cuvânt.

Într-un strop de ploaie,

Am pus a inimii văpaie;

Iar intr-un fulg de nea,

Am pus povestea mea !

Advertisements
Poezii

Iubesc

Image

Iubesc un gând,

O rază de soare,

Puțină culoare,

A vântului boare –

Arzând.

Iubesc, pământul din care

O floare răsare.

Mă-ntreb cum oare,

Greutatea timpului dispare ?!

Iubesc, un strop de ploaie,

O secundă vioaie,

A focului văpaie

Ce arde-n odaie.

Iubesc marea ce s-a liniștit,

Un chip de copil uimit,

Clipa în care tu m-ai privit

Și ziua din care m-ai iubit !

Iubesc atâtea lucruri,

Nu-ncap în poezie…

Privesc acum doi fluturi,

Ce zboară-n armonie !

Poezii

Toamna

Image

Toamnă de aur,

Mi-aduci fericire

Al tău tezaur

Îl păstrez în amintire.

Cu ale tale cantece surde

Ușor, adormi natura,

Iar cu mișcări de frunze scurte

Mângâi toată lumea.

Mă las cufundată-n liniștea ta,

Mă simt ca acasă !

Porți mereu mintea mea,

Într-o epocă aleasă.

Poezii

Abia…

Image

Abia mă ridicasem din țărână

Și încă nu mă dezmeticisem,

Observam atentă suava natură

Și spațiul pustiu ce-l acoperisem.

Nu știam ce este cu mine

Habar nu aveam ce e viața.

În toată aglomerația, te-am văzut pe tine,

În acel moment, am descoperit speranța.

Tu m-ai privit, ridicându-mă din țărână

Ai stat acolo, parcă amorțit.

Apoi ai venit, m-ai luat de mână

Atât de bucuros că m-ai găsit.

Și am dansat amândoi, anotimpuri

Legănați de soartă și destin,

Am inventat împreuna noi timpuri,

Ne-nconjura iubirea din plin.

Apoi, dintr-odată s-a sfârșit melodia

Și totul în jur s-a-negrit.

Pe tine te-a cuprins apatia

Și-n țărână din nou m-ai îmbrâncit.

Am stat acolo amețită

Parcă și pământul alerga,

Dar sufletului tău îi era greu să admită

Că tu erai cel ce m-abandona.

Îți era rău și atât de frică,

Erai palid și înspăimântat

Ai luat din răutate o bucățică

Și cu ea, spre mine ai aruncat.

Nu știai ce e cu tine,

Ca și mine la început

Urându-te, m-ai privit pe mine

Nu știai ce mai poate fi făcut.