Uncategorized

Băiatul cu pijamale în dungi

39543566_274784976456254_2371553092559699968_n

Autor: John Boyne

Cartea de față m-a captivat încă de la primele pagini, iar gândurile lui Bruno, băiețelul de 9 ani, sunt de-a dreptul ingenioase. Povestea privită prin ochii acestuia nu îți dă de ales decât să simți și să trăiești emoțiile alături de el.

Acțiunea se petrece în Berlin în timpul celui de-al doilea război mondial si îi are în centru pe Bruno și pe familia acestuia: tata zis “Comandantul”, mama si Gretel numită și “Cazul fără speranță”.

Familia lui Bruno este nevoită să se mute din casa lor frumoasa cu 5 nivele, la Out-With din cauza serviciului important al tatălui lui. Bruno nici nu poate pronunța numele noii sale locuințe, atrăgând ironia surorii sale, care nu pierde nicio ocazie să fie sarcastică cu acesta.

La Out-With Bruno găsește o altă lume, simțindu-se foarte singur, fără prietenii lui. Aici era familia lui alături de soldați care mărșăluiau peste tot și de la fereastra camerei lui putea vedea niște “copii nu foarte prietenoși”, îmbrăcați în pijamale în dungi, dincolo de gardul ghimpat.

 

“În depărtare se vedea poarta, care ducea la drumul care ducea la gară, care ducea acasă, dar ideea de a merge acolo, ideea de fugi și a rămâne singur fără nimeni altcineva era și mai neplacută decât ideea de a rămâne.”

 

“Nu provoca răul gândindu-te că e mai dureros decât e în realitate.”

 

Zilele lui Bruno trec monotone, plângându-și de milă și fiindu-i dor de casa lui din Berlin, până când îl întâlnește pe Shmuel, un băiat evreu născut chiar în aceeași zi cu el, aflat de cealaltă parte a gardului. Între aceștia se va înfiripa o prietenie foarte frumoasă, întâlnindu-se în mod regulat pentru a vorbi.

 

“Când văzu că punctul devenise pată, care devenise strop, care devenise o siluetă, care devenise un baiat, Bruno încetini pasul.”

 

Lumea crudă văzută prin ochii copiilor este mai mult decât înfiorătoare. Shmuel este direct supus abuzurilor făcute de soldați și asistă la acte de violentă prin care trec semenii săi, iar Bruno asistă la furia locotenentului Kotler asupra chelnerului Pavel, sau asupra lui Shmuel. Aceste lucruri te marchează și te fac să te gândești dacă chiar a fost posibilă atâta înverșunare.

 

“Foarte încet se întoarse și se uită la Shmuel, care nu mai plângea, ci privea în jos, părând că încearcă să-și convingă sufletul să nu mai rămână în trupul lui firav, ci să iasă afară, să zboare pe ușă și să se ridice la cer, alunecând printre nori până ce va ajunge departe de aceste locuri.”

 

Sfârșitul este atât de sfâșietor încât ai vrea cu toată inima să mai existe o pagină…să nu se termine așa. Această carte va rămâne multă vreme în sufletul meu.

Advertisements